Stroe: Am dispus anchetă la IGPR privind părintele bruscat și purtătorul de cuvânt de la Capitală

Stroe: Am dispus anchetă la IGPR privind părintele bruscat și purtătorul de cuvânt de la Capitală
Publicat: 06/07/2013, 10:54

Ministrul de Interne Radu Stroe a declarat, vineri seară, că a dispus o anchetă la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) în privința unui părinte bruscat de polițiști la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” și a purtătorului de cuvânt al Poliției Capitalei.
„Eu am dispus deja la IGPR să se facă o anchetă pe cele două situații. (…) A fost o busculadă, una singură a fost cu un părinte și nu e în regulă că s-a întâmplat pentru că omul ăla nu era venit chiar de pe câmp, era după copilul lui. Vom vedea cine e vinovat, cine a acționat prea dur, cine n-a acționat în momentul oportun. Cu purtătorul de cuvânt, la fel. El e tânăr, a avut o bâlbă cu privire la tribunal. E limpede că a fost o greșeală. Eu spun că toți putem greși la un moment dat mai mult sau mai puțin. Chestiunea este că noi, pe terenul nostru, al MAI și al Poliției vom încerca să lămurim foarte scurt lucrurile”, a spus Radu Stroe, la Realitatea TV.
Ministrul a făcut referire la altercațiile dintre polițiștii care au mers, vineri, pentru a-i duce la audieri pe elevii de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” care au susținut bacalaureatul, după ultima probă a examenului, și părinții care își așteptau copiii în fața școlii, precum și la declarațiile făcute cu această ocazie de purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae.
Polițiștii au mers, vineri, la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duși la audieri, după susținerea ultimei probe a bacalaureatului. În fața intrării în curtea Liceului „Bolintineanu” erau zeci de părinți care își așteptau copiii. Unii dintre părinți, nemulțumiți că polițiștii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul și a-i duce la audieri, i-au huiduit și au reclamat că aceștia fac un abuz. Totodată, la intrarea autocarului în curtea liceului au existat și altercații între părinți și polițiști.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae, declara că polițiștii au mers la liceu pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi care au susținut examenul de bacalaureat la această școală. Acesta a spus că polițiștii vor pune în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanță, precizând că elevii vor fi duși cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiți și nu sunt reținuți, iar părinții își pot însoții copiii.
Bogdan Staicu a declarat, ulterior, că, fiind foarte mulți elevi care trebuie audiați, a fost făcută o etapizare, mai ales că unii dintre ei urmau să plece în vacanță sau să înceapă examenele de admitere la facultate.
Staicu a precizat că procurorii și polițiștii au mers la liceu pentru a stabili modalitatea în care vom fi audiați cei 250 de elevi care au susținut examenul de bacalaureat.
El a mai spus că pentru audiere au fost emise citații, nu mandate de aducere. Procurorul a precizat că procedural acest lucru nu este posibil, mandatul de aducere fiind emis doar în cazul în care o persoană citată nu se prezintă.
Staicu a mai arătat că părinții se puteau interesa dacă urmau să fie audiați copiii lor și puteau fi de față la audieri, întrucât a fost pus la dispoziția acestora un număr de telefon.
În legătură cu autocarele care au fost trimise în fața sediului Liceului „Dimitrie Bolintineanu”, Staicu a spus că acestea au fost doar pentru a ușura deplasarea celor care au spus că pot da declarații vineri.
„Toți cei prezenți la Poliția Capitalei sunt elevi care au dorit să fie audiați, s-a renunțat la transport cu autobuze și s-a deplasat fiecare cum a putut”, a precizat Staicu
Audierile, vizându-i pe toți cei 250 de elevi care au susținut examenul, vor continua sâmbătă și vor fi reluate luni, a mai spus Staicu.
Pe de altă parte, ministrul de Interne, Radu Stroe, declara, tot vineri, că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că „Poliția a lucrat foarte corect”.
Ulterior, Bogdan Staicu a declarat că au fost emise mandate de aducere pentru aproximativ 100 de elevi care au susținut bacalaureatul la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, ce ar fi fost puse în executare dacă aceștia nu se prezentau la audieri în urma citării.
Parchetul Tribunalului București anunța luni că a fost începută urmărirea penală „in rem” pentru fapte de corupție privind proba scrisă la limba română de la bacalaureat la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, fiind făcute percheziții la unitatea de învățământ cu sprijinul SRI, Direcției Generale Anticorupție și Poliției Capitalei. În timpul perchezițiilor, s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.
Elevii au fost percheziționați de anchetatori la ieșirea din sală, la mulți dintre aceștia fiind găsite fițuici, au declarat marți, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Cinci profesori din comisia de examen și 32 de profesori supraveghetori la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” au fost audiați luni la Poliția Capitalei, în cazul suspiciunilor de fraudă la proba de limba română a examenului de bacalureat.
Directoarea Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, Costica Vărzaru, demisă luni din funcție, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marți, de Tribunalul București, fiind acuzată de trafic de influență în scopul fraudării examenului de bacalaureat.
Șapte candidați la bacalureat de la Liceul „Bolintineanu” au fost eliminați din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă, „copiuțe, cărți cu rezolvări, telefoane mobile”, la proba de limba și literatura română, a anunțat marți Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile